Epistaxisul reprezintă hemoragia cu punct de plecare în fosa nazală. Se manifestă de obicei printr-o scurgere sanguină pe una sau ambele orificii narinare sau se poate elimina apoi pe gura sau poate fi înghiţit, determinând o hematemeză sau un scaun melenic.
Din punct de vedere etiologic deosebim:
1) Epistaxisul de cauză locală:
– epistaxisul idiopatic, juvenil reprezintă o sângerare repetată, ce apare îndeosebi la copii şi adolescenţi.
– microtraumatisme vasculare.
– inflamaţii acute sau cronice ale mucoasei nazale.
– traumatismul chimic sau termic al mucoasei pituitare.
– traumatisme nazale, accidentale sau chirurgicale, barotraumatismele, reducerea presiunii aerului pot produce epistaxis.
– corpii străini nazali produc întotdeauna o hemoragie unilaterală.
– tumori benigne, tumorile maligne, cu localizare nazală sau sinuzală, rinofaringiana.
2) Epistaxisul de cauză generală:
– infecţiile, în special cele gripale.
-boli vasculare şi circulatorii.
– boli ale sângelui, tulburări de sângerare, de coagulare.
– uremia şi afecţiuni cronice hepatice;
– intoxicaţii;
– afecţiuni endocrine.
Diagnosticul epistaxisului este evident în timpul sângerării şi este mai greu retrospectiv. Pentru stabilirea lui, uneori este nevoie de mai multe etape:
1. anamneza;
2. localizarea:
- anterior: leziuni de grataj, epistaxis idiopatic, rinita anterioară, afecţiuni infecţioase etc.;
- posterior: hipertensiune arterială, arteroscleroza, fracturi, tumori, etc;
- difuze: diateza hemoragică, tulburări de coagulare, boala Osler etc.
3. măsurarea tensiunii arteriale;
4. efectuarea coagulogramei;
5. posibil:
- · consultul internistului;
- · efectarea unei radiografii de nas, sinusuri sau bază de craniu, tomografii computerizate( dacă se impune).
Tratamentul are un triplu scop: – oprirea hemoragiei;
– tratamentul şocului hemoragic;
– tratamentul afecţiunii cauzale.
Tratamentul simptomatic constă în:
– asigurarea unui mediu linistit;
– bolnavul este rugat să respire pe gură, să stea în poziţie şezândă, uşor aplecat, cu faţa în jos;
– comprese reci sunt puse pe dosul nasului şi în regiunea occipitală;
– compresiune digitală pe regiunile alare de câteva minute (cel puţin10-12 minute).
Odată oprită hemoragia, se va recomanda pacientului să evite efortul fizic, băile calde, aplecarea capului pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp.
Tratamentul local urmăreşte oprirea hemoragiei prin diferite metode, toate aplicate în zona afectată. El se poate practica în condiţii de cabinet. După aprecierea stării generale şi a bilanţului circulator (măsurarea tensiunii arteriale), se aşează bolnavul pe scaunul de consulaţie sau pe pat, dacă are tendinţa la lipotimie, după care este invitat să-şi sufle nasul deasupra unei tăviţe renale, fiecare nară în parte, eliberând astfel fosele nazale de cheaguri de sânge. După anestezia şi o vasoconstricţie locală, se poate practica cauterizarea zonei hemoragice cu perlă de nitrat de argint, sau soluţie de nitrat de argint 5-8 %.
La ora actuală oprirea hemoragiei se poate efectua şi cu cauterul bipolar, criocauterizarea sau chiar cauterizarea cu laser. Nu este indicată cauterizarea aceloraşi zone pe ambele feţe ale septului, întrucât prin această manoperă defectuos aplicată se produc perforaţiile septale.
Dacă nu se obţine oprirea hemoragiei prin maneverele descrise, atunci trebuie aplicat tamponamentul anterior sau după caz tamponamentul posterior sau chiar alte manevre chirurgicale.
Tamponamentul anterior se practică în mod optim introducând în fosă o meşă de tifon îmbibată în unguent. Pe durata tamponamentului, bolnavul va primi antibiotice, întrucât există riscul de apariţie a unei sinuzite sau otite.
Dacă tamponamentul anterior corect făcut nu a reuşit să oprească hemoragia este necesară efectuarea tamponamentului posterior, care este mai dificil şi are indicaţii rare. El constă în introducerea unui tampon de tifon în rinofaringe, unde este presat contra orificiilor coanale şi face oficiul de dop la acest nive.
Alte modalităţi de oprire a hemoragiei, care se poate utiliza cu succes în hemoragiile medii, sunt buretele de fibrină sau Gelfoamul, un burete absorbabil, balonaşele hemostatice umflate sau umplute cu apă.Tamponamentul anterior se menţine 48-72 ore, perioadă în care nu se produce alterarea mucoasei nazale.
In epistaxisurile grave care nu pot fi stăpânite prin tamponamentul fosei nazale, anterior sau posterior şi unde viaţa pacientului este în pericol, se poate practica ligatura vasculară.
In teritoriu, la nivelul cabinetului medical se recomandă:
a) în cazul hemoragiilor uşoare:
– toaleta fosei nazale prin evacuarea chegurilor de sânge( suflatul nasului pâna la eliminarea acestora şi reluarea tranzitului aerian nazal;
– compresiunea narinei hemoragice pâna la oprirea sângerării( în condiţii normale, când nu există tulburări de coagulare, aproximativ 10 min;
ü administrarea de hemostatice;
– recomandări privind regimul de viaţă în următoarele 48-72 ore.
b) în cazul hemoragiilor medii:
– toaleta fosei nazale hemoragice;
– tamponament nazal cu vată, fragmente de Gelfoam, fibrină, meşă de tifon sau fragment de Merocel;
– îndrumarea pacientului spre cel mai apropiat cabinet medical ORL, centrul de diagnostic sau secţie ORL;
c) în cazul hemoragiilor grave:
– se asigură o hemostază printr-un tamponament nazal provizoriu;
– se prinde o cale venoasă pentru a asigura posibilitatea unei perfuzii sau transfuzii, în cazul unui şoc hipovolemic;
– se transportă ( ambulanţă) pacientul de urgenţă într-o unitate spitalicească, pentru tratament de specialitate, adică oprirea epistaxisului.